Ploua

Afara e lapovita, asta dupa ce a plouat toata noaptea. Imi vine sa ma bag sub paturi si sa stau la televizor cu o cana cu ceai. As mai vrea sa mai fiu copil si sa aiba mama grija de mine. Toata copilaria am incercat sa demonstrez ca sunt copil mare. In adolescenta, mi se parea ca trebuie sa ma dau mai in virsta decit era cazul. Apoi a venit perioada de 20 de ani cind mi-ar fi placut sa mi se dea mai mult credit decit as fi primit potrivit virstei mele. Si acum am trecut de 30, ma duc catre 40 si nu mai pot minti ca am 20. Poate ca, spre deosebire de perioada adolescentei, am dobindit teama de ridicol?... Acum eu sunt mami, mam, mamses, mamicutza-utza, lutza, lutzisoara... Ma topesc de mor cind le aud...

Citeodata, cind sunt trista, sau racita, sau cind ma doare una ori alta, sau cind sunt sfirsita de oboseala si trebuie sa fac o oala de mincare, atunci vreau la mama... Cind te doare, cind ai febra si iti ard ochii in cap, atunci mina mamei parca iti ia boala pentru citeva minute. Cind faci cite o timpenie de te doare mintea si alergi la mama, STII ca  nu te judeca, chiar daca se supara, si stii ca nu te alunga orice ai fi facut. Cind ti-e sufletul prea plin, mama e acolo si te asculta. Cind esti mic nu ai masura sa judeci cum trebuie, iei lucrurile ca si cum ti s-ar cuveni totul, si nu te opresti sa gindesti cit de tare afecteaza vorbele sau faptele tale. Si culmea, pe cine doare? Pe mama! Pe tata! Pe singurii oameni care te iubesc neconditionat, pentru ca tu esti puiul lor! Sunt singurii oameni care te accepta asa cum esti. Anii trec si tu imbatrinesti, la rindul tau; ei se topesc, pentru ca asa a lasat Dumnezeu lucrurile sa se intimple. Devii si tu parinte. Repeti si tu greselile parintilor tai, care la rindul lor au repetat si ei greselile parintilor lor. Si copiii mei vor repeta greselile mele, pentru ca asa a lasat Dumnezeu lucrurile sa se intimple. Pleci de acasa, traiesti in lume, in nebunie, uiti sa iubesti, uiti sa respecti, inveti sa lupti, pleci la razboi... Ajungi sa fii singur. Mama si tata au ramas singuri de mult. Ma doare de fiecare data cind ma gindesc (si de aceea evit, in mod constient, sa ma gindesc prea mult la asta) ca mi-am suparat parintii cum am putut eu mai bine (nu voit, sau cel putin nu-mi aduc eu aminte sa ii fi amarit in mod voit!). Si dupa ce i-am suparat, ei tot m-au iertat, ca asa a lasat Dumnezeu lucrurile. Si apoi, mai sunt si mindri de mine, tot pentru ca asa a lasat Dumnezeu lucrurile... Si am ajuns sa traiesc printre straini, straini care nu ma plac, si care nu ma vor, doar ca nu au de ales, si nu pot sa nu ma intreb de ce a lasat Dumnezeu lucrurile asa. De ce mama si tata au ramas singuri, batrini si bolnavi, si ma iubesc si sunt mindri de mine si de ce eu am ales sa traiesc intr-o lume nebuna si dezlantuita? Teoria mea este ca Dumnezeu m-a pus alaturi de un om bun ca sa-mi faca plecarea mai usoara. Jumatatea mea este cu adevarat jumatatea mea, doar ca sunt mai multe feluri de iubire, si una nu o poate inlocui pe alta... Imi iubesc jumatatea, ma stimuleaza si ma face sa vreau sa devin din ce in ce mai buna, este prietenul meu cel mai bun si nu ma judeca. Imi iubesc fetele si imi caut in suflet puterea sa ma cunosc si sa devin din ce in ce mai blinda si mai puternica, mai inteleapta, mai flexibila, mai vesela, mai jucausa, mai buna... Imi iubesc parintii si nu am ce sa mai caut in suflet pentru asta... Pe relatia copii-parinti dragostea nu se invata, este fara conditii, fireasca, intrinseca, datatoare de putere, calda...

Va iubesc din suflet, unele lucruri sunt greu de spus, altele imposibile. Scrisul e mai usor. Eliberator. Vreau sa-mi cer iertare pentru tot ce am facut sau spus vreodata si care v-a ranit! Daca as putea sa iau inapoi, as face-o! Dar nu pot... si ma doare amintirea fiecarei lacrime pe care am vazut-o in ochii vostri!

Ploua...